snspms.ro

Română
Home
A+ R A-

MANAGEMENT SPITALICESC PENTRU DIRECTORII DE ÎNGRIJIRI SI ASISTENTII SEFI – AMD 27

Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti
anunţă deschiderea unei noi serii pentru programul de formare
„MANAGEMENT SPITALICESC PENTRU DIRECTORII DE ÎNGRIJIRI ŞI ASISTENŢII ŞEFI” – AMD 27
,
începând cu data de 6 aprilie 2017


Scopul programului este de a asigura pregătirea asistenţilor medicali/moaşelor pentru funcţia de director de îngrijiri sau asistent şef, şi este creditat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generaliști, Moaşelor și Asistenților Medicali din România.

Cursul se adresează tuturor asistenților medicali, moașelor și asistenților medicali generaliști cu studii postliceale și grad principal, și celor cu studii superioare absolvite cu diplomă / licenţă ȋn domeniul medical.

Programul are o durată efectivă de 5 săptămâni, fiind structurat în două părți, astfel:

Partea I: cuprinde 3 module complexe de curs, fiecare cu o durată de 2 zile, respectiv câte 6 ore/zi, un modul pe săptămână, în total 3 săptămâni, astfel:

  • Managementul organizării şi finanţării spitalului;
  • Managementul resurselor umane;
  • Comunicare.

Partea a II-a cuprinde 2 module complexe de curs, fiecare cu o durată de 2 zile, respectiv câte 6 ore/zi, un modul pe săptămână, în total 2 săptămâni astfel:

  • Sistemul de management al calităţii în spital;
  • Managementul calităţii îngrijirilor spitaliceşti.


Înscrierile la program se fac la sediul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, Str. Vaselor nr. 31, Sector 2, zilnic, de luni până joi, între orele 9.30 – 15.30.

Documentele necesare pentru înscriere, care pot fi depuse direct la secretariatul didactic al SNSPMS sau pot fi transmise prin poştă, sunt:

  1. Formularul de înscriere, în original;
  2. Copia actului de identitate;
  3. Copia documentului care atestă absolvirea studiilor;
  4. Copia documentului care atestă promovarea examenului de grad principal;
  5. Copia documentului privind schimbarea numelui, după caz;
  6. Copia documentului care atestă achitarea taxei de participare în valoare de 903,00 lei; contravaloarea taxei de participare poate fi achitată la casieria SNSPMPDSB sau prin OP conform datelor de identificare de mai jos: beneficiar SNSPMPDSB, CIF: 26328134 şi cont: RO80 TREZ 7022 0F33 5000 XXXX, Trezoreria Statului Sector 2 Bucureşti
  7. Documentul care atestă starea de sănătate (certificat medical, adeverinţă medicală etc), în original;
  8. Adeverinţă privind acordul angajatorului pentru participarea la programul de formare, în original.


Toate documentele depuse în copie vor fi completate cu sintagma „conform cu originalul” şi semnate pe fiecare pagină.

Înscrierea în program se face în ordinea cronologică a depunerii/transmiterii documentelor de înscriere, până la completarea locurilor pentru o grupă de cursanţi.

Programul se va desfăşura la sediul SNSPMPDS, în zilele de joi-vineri începând cu ora 9:30.

Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul SNSPMPDSB, secretariatul didactic – persoana de contact d-na Adina Farmazon, telefon 021-252.35.51, 021- 252.79.51, 0753093223 (e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza )


Download:
Formular inscriere

SNSPMPDSB pe Facebook

Cautare articole pe site

онлайн фильмы

Link-uri utile

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
Ministerul sănătății
Ministerul
sănătății

Afilieri

Register

*
*
*
*
*

* Field is required