snspms.ro

Română
Home » RSS » Items filtered by date: Septembrie 2017
A+ R A-

Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti (SNSPMPDSB)

organizează începând cu 9 octombrie 2017,


Programul de formare "Managementul Calităţii în Spitale" – seria MQ 9
Seria avansați

Programul se adresează persoanelor care doresc să se pregătească în domeniul managementului calității serviciilor spitalicești, inclusiv pentru a putea ocupa posturile înființate la nivelul unității de management al calității din cadrul spitalelor, conform legii.

În vederea desfășurării în bune condiții a Programului de formare și perfecționare în ”Managementul calității în spitale” – MQ, pentru dezvoltarea cursurilor pe serii de participanți cu sau fără experiență de lucru în spital, persoanele interesate sunt rugate să specifice dacă și care este vechimea/experiența de lucru într-o unitate sanitară (spital), în ani și luni*, în vederea repartizării pe grupe.
Ulterior, odată cu depunerea dosarului de înscriere la program, participanții la program vor prezenta documentele justificative** care să confirme cele transmise.
Pentru participanții fără vechime/experiență, durata modulelor și structura programului poate fi modificată, pentru a răspunde într-o cât mai mare măsură nevoilor de pregătire în domeniu.

* Pentru înscrierea într-o grupă cu vechime/experiență este necesară o perioadă de minim 3 (trei) ani de lucru cu/în spital.
** Prin documente justificative se înțelege:

  • adeverință salariat cu precizarea vechimii în unitatea sanitară;
  • referință(e) semnate de către manager(i) sau copii semnate de "conform cu originalul" după documente relevante (ex: contract), de la unul/mai multe spitale pentru persoanele care au lucrat sub incidența unui contract de prestări servicii în unitatea/unitățile respective;
  • alte documente considerate relevante pentru a susține vechimea/experiența de lucru în/cu spitalul.


Programul are o durată de 4 săptămâni şi este structurat astfel:
  1. un număr de 14 (paisprezece) module de pregătire teoretică – curs, organizate sub forma a 2 (două) sesiuni de cursuri de 5 (cinci) și respectiv de 3 (trei) zile, care cuprind următoarele tematici:
      • Organizarea și funcționarea spitalului – structură și procese;
      • Conceptul de calitate – instrumente specifice, documentele calității și planificarea;
      • Standardizarea serviciilor de sănătate şi acreditarea;
      • Asigurarea și îmbunătățirea calității serviciilor spitalicești;
      • Procesul de evaluare și control al calității în spitale;
      • Instrumentarea indicatorilor de spital;
      • Dezvoltarea conceptului de siguranța pacientului la nivelul spitalului;
  2. un modul de pregătire practică – aplicaţii, cu durată de 2 (două) zile, organizat în continuarea celei de a doua sesiuni de cursuri și care vizează elaborarea unui plan de asigurare, îmbunătățire și evaluare a calității serviciilor spitalicești, rezolvarea unor studii de caz, exercitii şi simulări, orientate pe următoarele domenii:
      • fluxuri/circuite de spital;
      • procesele și documentele calității la nivel de spital;
      • modul de organizare şi implemenatare a unui sistem de managementul calității serviciilor spitalicești;
      • instrumente, tehnici şi metodologii utilizate în asigurarea și îmbunătățirea calității serviciilor spitalicești.
Între prima și cea de a doua sesiune de cursuri, participanţii la program beneficiază de un interval de două săptămâni, destinat studiului individual asistat, necesar aprofundării cunoştinţelor teoretice dobândite, rezolvării unor studii de caz și elaborării unui proiect – ”plan de dezvoltarea a calității serviciilor”, în vederea susținerii examenului final.

Programul de pregătire se desfăşoară zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 09.30 – 15.30, în Bucureşti, sediul din Str. Vaselor nr. 31, Sector 2.


Înscrierea la Programul de formare se face:
    • la sediul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, Str. Vaselor nr. 31, Sector 2, zilnic, de luni până joi, între orele 9.00 – 15.30;
    • online, prin completarea formularului de înscriere, afișat pe adresa web: www.snspms.ro
Se poate înscrie la programul de formare şi perfecţionare pentru dobândirea certificatului de absolvire, orice persoană interesată, care dorește să se formeze/perfecționeze în domeniul managementului calității la nivelul spitalelor.

Dosarul de înscriere va cuprinde următoarele documente:
    • formularul de înscriere;
    • copia semnată ”conform cu originalul” a actului de identitate;
    • copia documentului care atestă absolvirea studiilor;
    • copia semnată ”conform cu originalul” a documentului privind schimbarea numelui, după caz;
    • copia semnată ”conform cu originalul” a documentului care atestă achitarea taxei de participare, în valoare de 2065,00 lei, (integral sau în cel mult două tranşe).

      Contravaloarea taxei de participare poate fi achitată la casieria SNSPMPDSB sau prin OP conform datelor de identificare de mai jos: beneficiar SNSPMPDSB, CIF: 26328134 şi cont: RO 80 TREZ 7022 0F33 5000 XXXX, Trezoreria Statului Sector 2 Bucureşti

    • documentul care atestă starea de sănătate (certificat medical, adeverinţă medicală), în original;
    • adeverinţă privind acordul angajatorului pentru participarea la programul de formare şi perfecţionare, în original, după caz.
    • documente justificative care să ateste vechimea/experiența de lucru cu/în spital:
      1. adeverință salariat cu precizarea vechimii în unitate;
      2. referință(e) semnate de către manager(i) sau copii semnate de ”conform cu originalul” după documente relevante (ex: contract), de la unul/mai multe spitale pentru persoanele care au lucrat sub incidența unui contract de prestări servicii în unitatea/unitățile respective;
      3. alte documente pe care le considerați relevante pentru a susține vechimea/experiența de lucru în/cu spitalul.
Organizarea seriilor de participanți la programul de perfecționare se face în ordinea cronologică a numărului de înregistrare a formularelor de înscriere.

După promovarea examenului final, participanţii vor primi un Certificat de absolvire, eliberat de către SNSPMPDSB.

Informaţii suplimentare se pot obţine la SNSPMPDSB, astfel:
- Coordonatorul programului: Dr. Ingrid Laura FIRULEASA, e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
- Secretar didactic: Adina FARMAZON, telefon 0753 093 223 sau 021 252 8022 – int. 166/143, e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza


Download:


Șccoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti

anunţă deschiderea programului de formare
„MANAGEMENT SPITALICESC PENTRU DIRECTORII DE ÎNGRIJIRI ŞI ASISTENŢII ŞEFI” – AMD 28, începând cu data de
21 septembrie 2017


Scopul programului este de a asigura pregătirea asistenţilor medicali/moaşelor pentru funcţia de director de îngrijiri sau asistent şef, şi este creditat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generaliști, Moaşelor și Asistenților Medicali din România.

Cursul se adresează tuturor asistenților medicali, moașelor și asistenților medicali generaliști cu studii postliceale și grad principal, și celor cu studii superioare absolvite cu diplomă / licenţă ȋn domeniul medical.

Programul are o durată efectivă de 5 săptămâni, fiind structurat în două părți, astfel:

Partea I: cuprinde 3 module complexe de curs, fiecare cu o durată de 2 zile, respectiv câte 6 ore/zi, un modul pe săptămână, în total 3 săptămâni, astfel:

  • Managementul organizării şi finanţării spitalului;
  • Managementul resurselor umane;
  • Comunicare.

Partea a II-a cuprinde 2 module complexe de curs, fiecare cu o durată de 2 zile, respectiv câte 6 ore/zi, un modul pe săptămână, în total 2 săptămâni astfel:

  • Sistemul de management al calităţii în spital;
  • Managementul calităţii îngrijirilor spitaliceşti.


Înscrierile la program se fac la sediul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, Str. Vaselor nr. 31, Sector 2, zilnic, de luni până joi, între orele 9.30 – 15.30.

Documentele necesare pentru înscriere, care pot fi depuse direct la secretariatul didactic al SNSPMS sau pot fi transmise prin poştă, sunt:

  1. Formularul de înscriere, în original;
  2. Copia actului de identitate;
  3. Copia documentului care atestă absolvirea studiilor;
  4. Copia documentului care atestă promovarea examenului de grad principal;
  5. Copia documentului privind schimbarea numelui, după caz;
  6. Copia documentului care atestă achitarea taxei de participare în valoare de 903,00 lei; contravaloarea taxei de participare poate fi achitată la casieria SNSPMPDSB sau prin OP conform datelor de identificare de mai jos: beneficiar SNSPMPDSB, CIF: 26328134 şi cont: RO80 TREZ 7022 0F33 5000 XXXX, Trezoreria Statului Sector 2 Bucureşti
  7. Documentul care atestă starea de sănătate (certificat medical, adeverinţă medicală etc), în original;
  8. Adeverinţă privind acordul angajatorului pentru participarea la programul de formare, în original.


Toate documentele depuse în copie vor fi completate cu sintagma „conform cu originalul” şi semnate pe fiecare pagină.

Înscrierea în program se face în ordinea cronologică a depunerii/transmiterii documentelor de înscriere, până la completarea locurilor pentru o grupă de cursanţi.

Programul se va desfăşura la sediul SNSPMPDS, în zilele de joi-vineri începând cu ora 9:30.

Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul SNSPMPDSB, secretariatul didactic – persoana de contact d-na Adina Farmazon, telefon 021-252.35.51, 021- 252.79.51, 0753093223 (e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza )


Download:
Formular inscriere

Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti (SNSPMPDSB)

organizează începând cu data de 18.09. 2017, Programul de pregătire în vederea obţinerii atestatului în „Managementul Serviciilor de Sănătate” – AT 46


Programul are ca scop dobândirea de cunoştinţe şi abilităţi în domeniul sănătăţii publice şi managementului sanitar, în vederea eficientizării activităţii manageriale la nivelul unităţilor sanitare, având la bază programa naţională de atestat în «Managementul Serviciilor de Sănătate» şi este proiectat pe două secţiuni: curs şi pregătire practică.

Cursul are structură modulară, fiind alcătuit din 12 module, fiecare cu o durată de 3 zile, după cum urmează:

  1. Management general
  2. Economie sanitară
  3. Organizarea serviciilor de sănătate
  4. Managementul resurselor umane
  5. Management financiar
  6. Managementul calităţii
  7. Evaluarea tehnologiilor medicale
  8. Etică şi legislaţie
  9. Managementul programelor şi proiectelor
  10. Analiza comparată a sistemelor de sănătate
  11. Sănătate publică: demografie, epidemiologie
  12. Promovarea sănătăţii

Programul se adresează doar medicilor / medicilor dentişti şi farmaciştilor confirmaţi în grad de specialist sau primar, conform Ordinului MS nr. 418/2005 pentru aprobarea Catalogului naţional de programe de studii complementare în vederea obţinerii de atestate de către medici, medici dentişti şi farmacişti, cu modificările şi completările ulterioare.
Menţionăm că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, absolvirea acestui program este necesară pentru ocuparea funcţiei de şef de secţie/ laborator/ farmacist șef/ director medical.

Deschiderea programului are loc în data de luni, 18.09.2017, ora 10.00 la sediul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, din Str. Vaselor nr. 31, Sector 2, Bucureşti.

În vederea participării la programul de atestat, persoanele înscrise urmează să depună un dosar care conţine următoarele documente:

  1. Formularul de înscriere (semnat) în original;
  2. Copia actului de identitate;
  3. Copia documentului care atestă absolvirea studiilor superioare/de specialitate;
  4. Copia documentului care atestă gradul profesional;
  5. Copia documentului privind autorizarea de liberă practică;
  6. CV;
  7. Copia documentului privind schimbarea numelui, după caz;
  8. Copia documentului care atestă achitarea taxei de participare, în valoare de 2.460,00 lei, (integral sau în două tranşe). Contravaloarea taxei de participare poate fi achitată la casieria SNSPMPDSB sau prin OP conform datelor de identificare de mai jos:
    • beneficiar SNSPMPDSB,
    • CIF: 26328134
    • cont: RO 80 TREZ 7022 0F33 5000 XXXX, Trezoreria Statului Sector 2 Bucureşti;
  9. Documentul care atestă starea de sănătate (certificat medical, adeverinta medicală etc) în original;
  10. Adeverinţă privind acordul angajatorului pentru participarea la programul de obţinere a atestatului, în original.


Toate documentele depuse în copie vor fi completate cu sintagma „conform cu originalul” şi semnate pe fiecare pagină de către participant, sub supravegherea secretarului didactic.

Depunerea dosarului în vederea participării la programul de atestat se face până la data începerii programului (prima zi de curs) inclusiv, la secretariatul didactic.

La absolvirea programului, cursanţii vor primi un certificat de absolvire, eliberat de către SNSPMPDSB, necesar pentru înscrierea la examenul naţional de obţinere a atestatului în "Managementul Serviciilor de Sănătate" organizat de către Ministerul Sănătăţii.

Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul SNSPMPDSB,  persoană de contact:

Violeta MARIN, telefon 0753 093 240 sau 021 252 8022 – int. 166


Download:
Formular inscriere
Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti (SNSPMPDSB)
anunță deschiderea unei noi serii a Programului de formare în "Management spitalicesc"– MS 44, ȋncepând cu data de 14 septembrie 2017


Scopul programului de formare este de a asigura pregătirea managerilor de spital pentru o mai bună gestionare a spitalelor, la un nivel performant şi este proiectat pe două secţiuni: pregătire teoretică și aplicații practice.

Programul este structurat pe 11 module, astfel:

  • Managementul serviciilor de sănătate;
  • Organizarea şi evaluarea spitalului;
  • Finanţarea bazată pe caz rezolvat (DRG);
  • Economie sanitară;
  • Analiza comparată a sistemelor de sănătate;
  • Management financiar;
  • Managementul resurselor uman;
  • Managementul calităţii serviciilor de sănătate şi evaluarea performanţei;
  • Standardizare, acreditare si control intern in cadrul spitalului;
  • Comunicare managerială la nivelul unui spital;
  • Management de proiecte.

Programul se adresează numai absolvenţilor unei instituţii de învăţământ superior.

La finalul programului se susţine examenul de absolvire, care constă dintr-o probă scrisă – tip grilă şi o probă practică – elaborarea şi susţinerea Planului de management.
Menţionăm că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, acest program este necesar pentru ocuparea funcţiei de manager de spital.

Înscrierile la program se fac la sediul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, în Bucureşti, Str. Vaselor nr. 31, Sector 2, zilnic, de luni până joi, între orele 9.00 – 15.30.

Dosarul de înscriere va cuprinde următoarele documente:
  1. formular de înscriere în original (poate fi descărcat pe www.snspms.ro);
  2. copia actului de identitate;
  3. copia documentului care atestă absolvirea studiilor superioare;
  4. copia documentului privind schimbarea numelui, după caz;
  5. copia documentului care atestă achitarea taxei de participare, în valoare de 2.850,00 lei, (integral sau în două tranşe). Contravaloarea taxei de participare poate fi achitată la casieria SNSPMPDSB sau prin OP conform datelor de identificare de mai jos: beneficiar SNSPMPDSB, CIF: 26328134 şi cont: RO80 TREZ 7022 0F33 5000 XXXX, Trezoreria Statului Sector 2 Bucureşti
  6. documentul care atestă starea de sănătate (certificat medical, adeverinţă medicală etc), în original
  7. adeverinţă privind acordul angajatorului pentru participarea la programul de formare, în original.

Toate documentele depuse în copie vor fi completate cu sintagma "conform cu originalul" şi semnate pe fiecare pagină.


Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul SNSPMPDSB, persoană de contact – d-na Adina Farmazon, telefon 021 252 0425 / 252 8022 – int. 143 sau 0753 093 223; e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza



Download:

Cautare articole pe site

онлайн фильмы

Link-uri utile

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
Ministerul sănătății
Ministerul
sănătății


Afilieri

Register

*
*
*
*
*

* Field is required